Formularul 394 – pe care sunt obligate să îl depună toate firmele plătitoare de TVA începând din 2016 – va intra în vigoare de la 1 Iulie, în loc de 1 Aprilie 2016, iar completarea acestuia și pentru perioada scursă de la începutul anului, așa cum a fost prevăzut inițial, nu va mai fi necesară, a declarat ministrul Finanțelor, Anca Dragu. Ea a enumerat și unele dintre modificările pe care ar urma să le aducă atât formularului 394, cât și formularului 088, ambele în topul reclamațiilor de pe site-ul Guvernului.
Ministrul a anunțat modificările în plenul Camerei Deputaților, confirmând informațiile publicate de AttoSOFT, referitoare la amânarea depunerii formularului 394 pentru Iulie. Ordinul care conține D394 ar trebui să intre în vigoare de la 1 Aprilie. „CNP-ul devine opțional. Acesta trebuie declarat doar în cazul facturilor de peste 10.000 de lei. De asemenea, formularul nu se va mai depune retroactiv, acesta va intra în vigoare de la 1 Iulie și societățile nu mai trebuie să declare încă o dată facturile emise sau primite în primul semestru al anului”, a declarat Anca Dragu, potrivit unor surse AttoSOFT.