Perioada în care marii contribuabili erau obligați să-și conecteze casele de marcat cu jurnal electronic la sistemul de monitorizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) s-a încheiat odată cu ultima zi din iunie 2021. Astfel, de-acum, dacă mai există mari firme care nu s-au conformat, acestea riscă amendarea cu până la 10.000 de lei. Pentru contribuabilii mici și mijlocii, termenul este la finalul lunii noiembrie 2021. În acest context, autoritățile au anunțat că până acum avem conectate în jur de 85.000 de aparate.
Companiile care nu respectă termenele impuse de Fisc riscă o amendă de la 8.000 la 10.000 de lei, așa cum reiese din coroborarea articolelor 3^1, 10 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului 28/1999. Mai precis, acest act normativ prevede obligativitatea conectării aparatelor la sistemul ANAF și o amendă pentru neîndeplinirea obligației în termenele legale.
Calendarul procesului de conectare și câteva borne aferente (până în prezent):
• 31 martie: începe oficial perioada de conectare a caselor de marcat;
• 14 aprilie: 1.500 de case de marcat conectate;
• 13 mai: 25.000 de case de marcat conectate;
• 7 iunie: 50.000 de case de marcat conectate;
• 11 iunie: 58.000 de case de marcat conectate;
• 30 iunie: termenul-limită de conectare pentru aparatele marilor contribuabili; termenul-limită de raportare a aparatelor care vor continua să funcționeze offline la marii contribuabili; 85.000 de case de marcat conectate;
• 30 noiembrie: termenul-limită de conectare pentru aparatele contribuabililor mici și mijlocii; termenul-limită de raportare a aparatelor care vor continua să funcționeze offline la contribuabilii mici și mijlocii.
Alege-ti acum casa de marcat potrivita afacerii tale!