Reglementari contabile 2017 – OMFP nr. 1938/2016

AttoSOFT vă aduce la cunoştinţă că în Monitorul Oficial nr. 680/02.09.2016 a fost publicat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1938/2016 privind modificarea şi completarea unor reglementări contabile.

Ordinul menţionat transpune parţial în legislaţia contabilă din România prevederile următoarelor directive:

a) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 182 din data de 29 iunie 2013;
b) Directiva 2014/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce priveşte prezentarea de informaţii nefinanciare şi de informaţii privind diversitatea de către anumite întreprinderi şi grupuri mari, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 330 din data de 15 noiembrie 2014.”

Ordinul intră în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2017 şi se adresează entităţilor de interes public care la data bilanţului depăşesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de salariaţi.

Acestea au obligaţia ca pe lângă situaţiile financiare anuale întocmite conform formatului deja reglementat, să întocmească şi să depună o „declaraţie nefinanciară”.

Aceasta declaraţie nefinanciară se include in raportul administratorului, având drept scop descrierea activităţii societatii din perspectiva situaţiilor sociale si de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei şi a dării de mita şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

– descrierea modelului de afaceri al entităţii;
– descrierea politicilor adoptate de entitate in legătură cu aceste aspecte, inclusiv a procedurilor de diligenţă necesare aplicate;
– rezultatul politicilor respective;
– principalele riscuri legate de operaţiunile entităţii, inclusiv relaţii de afaceri, produse sau servicii ce pot avea impact negativ fata de obiectivele amintite, modul in care entitatea gestionează aceste riscuri;
– indicatori cheie de performanta nefinanciara relevanti pentru activitatea entităţii.

Reglementarea dezvoltă mai multe situaţii ce trebuie prezentate în Declaratia nefinanciara, in funcţie de obiectul avut, astfel:

a) din perspectiva aspectelor de mediu, entitatea trebuie sa prezinte impactul actual si previzibil asupra mediului, generat de activităţile sale, de utilizarea energiei regenerabile si neregenerabile, efectul emisiilor de gaze cu efect de sera, efectul asupra utilizarii apei si asupra utilizarii aerului atmosferic;

b) din perspectiva aspectelor sociale si de personal, entitatea trebuie sa explice cum aplica conventiile fundamentale ale organizatiei internationale a muncii, dialogul social, respectarea drepturilor lucratorilor, dialogul cu comunitatile locale;

c) din perspectiva combaterii coruptiei si a darii de mita, societatea trebuie sa prezinte politicile adoptate privind combaterea abuzurilor in materie, instrumentele utilizate pentru combaterea corupţiei si a darii de mita.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

directive ue 2017 contabilitate, o 1938 2016

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Noi reglementari legislative privind prevenirea incapacitatii de plata pentru companii – 2016
Articolul următor
Institutiile si firmele cu peste 500 de angajati intocmesc declaratii nefinanciare incepand cu 2017

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.