Proiect nou de lege privind casele de marcat, de la Ministerul Finantelor

Agenții economici care nu și-au schimbat vechile case de marcat cu case de marcat cu memorie electronică nu mai intră sub incidența legii prevenției și vor putea fi amendați mai ușor de Fisc. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de lege inițiat de Ministerul Finanțelor.

Prin Legea prevenirii, orgnele de control ale statului nu mai aplică automat amenzi pentru abaterile contravenționale cuprinse într-o listă decisă de Guvern prin HG.

În schimb, inspectorii instituțiilor de control aplică un plan de remediere pe o durată de maximum 90 zile, timp în care firmele găsite în neregulă își pot remedia problemele. Asta se întâmplă în prezent și cu abaterile de la obligația de a avea casă de marcat electronică.

Prin proiectul de lege lansat, săptămâna trecută, în dezbatere de Ministerul Finanțelor, se propune eliminarea abaterilor de la obligația folosirii caselor de marcat digitale din lista contravențiilor pentru care se acordă amânare prin Legea prevenirii.

Conform Legii care reglementează dotarea agenților economici cu aparate cu memorie electronică fiscală, sancțiunile sunt: amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, suspendarea activității operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, confiscarea sumelor nejustificate.

Potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor, neaplicarea amenzilor pentru comercianții care încalcă obligația folosirii caselor de marcat electronice este incorectă față de firmele care respectă legea.

O gamă largă de aparate fiscale vă stă la dispoziție, vizitând magazinul companiei noastre, www.casedemarcat.eu

1 0
, ,
Articolul precedent
Ce avantaje și beneficii ai, când alegi sistemele noastre dedicate afacerilor în domeniul distribuției
Articolul următor
Cum îți recuperezi banii dați pe case de marcat din 2018 și până în Iulie – 2020

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu