Primul loc, castigat la Master Cup Dunărea de Jos, pentru coechipierii noștri

În general, se spune că programatorii sunt greu de urnit din fața monitoarelor. Nimic mai fals. Dincolo de a fi o necesitate fizică, sportul este și un adevărat factor de eliberare a stress-ului, adunat în perioadele de lucru.

Și pentru că tot este în vogă acest sport, în perioada actuală, am ale să ne referim, de această dată, la tenis de câmp.

Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea 4 Galați a organizat, în perioada 6 – 14 iulie 2019, TURNEUL DE TENIS „MASTER CUP DUNĂREA DE JOS – IPA 4 GALAȚI”, o competiție ce se adresează amatorilor. Turneul s-a desfășurat la Clubul de tenis ATLAS Galați.

Ca o încununare a eforturilor depuse în decursul anilor, pe locul întâi, de data aceata, a fost desemnat, drept câștigător, colegul nostru – Gicu, angajat al companiei AttoSoft din Galați. Gheorge Calcan lucrează în companie, începând din 2016, implementând cu succes numeroase soluții în cadrul proiectelor noastre.

Evenimentul a fost sprijinit de: Asociația Sportivă C.S. Tutova, Academia Olimpică Română, Facultatea de Educație Fizică și Sport Galați, Urban Volunteer Search and Rescue Galați, Țapu Carpatin Galați și, nu în ultimul rând, Jandarmeria Galați.

Câștigurile rezultate în urma acestei competiții au fost donate către o cauză nobilă. Este vorba despre Ingrid, și despre șansa ei de a se opera în America. Costurile acestei intervenții depăşesc suma de 100.000 de dolari, de aceea are fetiţa nevoie de ajutorul tuturora. Mai multe detalii, aici:

https://www.viata-libera.ro/apel-umanitar/130027-o-operatie-in-america-o-poate-salva-pe-ingrid

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

IPA4, mastercup

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Despre avantajele porturilor USB type C
Articolul următor
Persoanele fizice nu pot fi amendate, conform GDPR

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.