Peste 11.400 de case de marcat neconectate, la Galaţi

Termenul limită de conectare a AMEF este: 30.11.2021, pentru AMEF deţinute de operatorii economici încadraţi în categoria contribuabililor mici şi mijlocii. „Prezenta informare vine în întâmpinarea dvs. cu scopul de a preveni eventualele probleme privind conectarea AMEF, potenţial generate de numărul ridicat de solicitări anticipat pe finalul perioadei şi evitării penalizărilor aferente neconectării acestora la sistemul informatic al MF – ANAF.

În vederea evitării supraaglomerării personalului implicat în proximitatea termenului limită din data de 30.11.2021, vă încurajăm să dispuneţi măsurile ce se impun pentru finalizarea cu succes a demersurilor la care facem referire. Menţionăm că la această dată, la nivelul judeţului Galaţi sunt fiscalizate şi neconectate la sistemul informatic ANAF aproximativ 11.414 aparate de marcat electronice fiscale deţinute de 8.446 de operatori economici“, precizează AJFP Galaţi.

AJFP Galaţi a demarat acţiuni de impulsionare a operatorilor în vederea conformării până la termenul de 30.11.2021, concretizate în contactarea acestora şi acordarea asistenţei necesare parcurgerii etapelor procedurale. Trebuie spus că, în urma conectării casei de marcat la serverul ANAF, contribuabilii vor fi scutiți de obligația extragerii rapoartelor lunare și a depunerii acestora la Fisc. Odată conectate la serverul ANAF, aparatele de marcat transmit singure online aceste fișiere, fără niciun demers în plus din partea utilizatorului.

Deja ai votat!
,
Articolul anterior
De unde achizitionezi case de marcat omologate?
Articolul următor
30 noiembrie 2021, termenul limită de conectare a AMEF pentru contribuabilii mici şi mijlocii

Te-ar mai putea interesa si:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu