Până în 2021 jumătate dintre telefoanele Huawei vor avea ecran pliabil

Anul acesta au fost anunţate primele smartphone-uri cu ecran pliabil din lume, Samsung şi Huawei fiind producătorii care au dat startul unei noi generaţii de telefoane.

Chiar dacă acum preţurile sunt uriaşe, iar vânzările probabil vor fi modeste, CEO-ul Huawei, Richard Yu, are planuri mari cu acest tip de device. Acesta doreşte ca până în 2021 (adică în 2 ani) jumătate dintre flagship-urile companiei să fie pliabile.

Richard Yu confirmă că Huawei lucrează din greu pentru a reduce dimensiunile acestor smartphone-uri, unele care în acest moment sunt destul de incomode atât în mod telefon, cât şi în mod tabletă. CEO-ul Huawei vrea ca în 2021 telefonul pliat să fie jumătate din mărimea lui Huawei P30 Pro.

Acelaşi Richard Yu promite că preţurile smartphone-urilor cu ecran pliabil vor ajunge la nivelul flagship-urilor actuale, adică în jurul valorii de 1000 euro. Chiar şi aşa producătorul chinez nu va renunţa la telefoanele inteligente clasice în condiţiile în care foarte mulţi utilizatori vor respinge (ce puţin în primă fază) noul format.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

telefoane huawei

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Andoid 9.0 pe Huawei Pio si Honor 8X
Articolul următor
Vodafone anunţă creşterea tarifelor la abonamente începând cu 6 mai 2019

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.