Noi tipuri de entitati juridice din 2016: Intreprinderea sociala si Intreprinderea sociala de insertie

Pe 27 august 2015 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 219/2015 privind economia socială, publicată în Monitorul Oficial la finalul lunii iulie. Potrivit documentului, legislaţia românească permite posibilitatea înfiinţării în premieră în România a două tipuri de entităţi juridice: întreprinderile sociale, respectiv întreprinderile sociale de inserţie.

Statutul de întreprindere socială se recunoaşte prin acordarea unui atestat de întreprindere socială, la solicitarea persoanelor juridice îndreptăţite, pe baza actelor de înfiinţare şi funcţionare.

Atestatul se acordă acelor întreprinderi sociale care:
– acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
– alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare;
– se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
– aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.

Intreprinderea socială de inserţie este întreprinderea socială care are permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestora să reprezinte cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor.

Întreprinderile sociale de inserţie au obligaţia de a asigura, pentru persoanele angajate, care fac parte din grupul vulnerabil, măsuri de acompaniament care să asigure inserţia profesională şi socială.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

economia sociala 2016, intreprinderi sociale de insertie

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Documentatie tehnica privind trecerea la noile cote de TVA din 2016
Articolul următor
Important! Modificarea cotei de TVA la echipamentele fiscale

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.