Monitorizarea caselor de marcat electronice, din 2015

Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale şi să le înmâneze clienţilor, inclusiv factura, după caz.

La nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se întocmeşte în formă electronică un registru naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, după caz. Supravegherea şi monitorizarea aparatelor de marcat electronice fiscale se realizează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii.

În vederea realizării supravegherii şi monitorizării aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici au obligaţia de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF. În acest scop, ANAF va emite, până la data de 1 februarie 2017, norme metodologice privind procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la un sistem informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

anaf, monitorizare case marcat, registrul national de evidenta al aparatelor fiscale

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Termene de aplicare pentru noile reglementari privind casele de marcat
Articolul următor
Modificari asupra legislatiei contabilitatii in 2015

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.