Legislatie noua privind utilizarea caselor de marcat – Legea 136/2019

In Monitorul Oficial nr. 587 din data de 17.07.2019 a fost publicata Legea nr. 136/2019 pentru abrogarea alin. (1), (2) si (4) ale art. 40 din Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Prin acest act normativ s-au adus modificari importante cu privire la obligatiile de utilizare a caselor de marcat in domeniul transportului rutier de persoane si al livrarilor de bunuri sau serviciilor efectuate prin automatele comerciale ce functioneaza pe baza de acceptatoare de bancnote sau monede.

Astfel, se excepteaza de la obligatia utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale operatiunile de transport rutier international contra cost de persoane. Aceasta exceptie este introdusa la art. 2 lit. r) din O.U.G. nr. 28/1999.

In ceea ce priveste transportul national de persoane la art. 40 din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere este prevazut ca transportul rutier national contra cost de persoane prin servicii regulate se efectueaza numai cu autobuze dotate cu aparat de marcat electronic fiscal si cititor de carduri, dotare care este insa conditionata de emiterea normelor metodologice de catre Ministerul Transporturilor. In ceea ce priveste utilizarea aparatelor de marcat, O.G. nr. 27/2011 este o lege speciala in raport cu O.U.G. nr. 28/1999. Prin Legea nr. 136/2019 s-au abrogat aceste prevederi ale art. 40 din O.G. nr. 27/2011 urmand ca operatorii economici care efectueaza transport rutier national contra cost de persoane prin servicii regulate sa se doteze cu aparate de marcat electronice fiscale potrivit prevederilor cu caracter general ale O.U.G. nr. 28/1999.

De la obligatia de utilizare a caselor de marcat se excepteaza serviciul public de transport persoane cu metroul, precum si serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate, autorizat sa fie efectuat in interiorul unei localitati, pe baza de bilete sau abonamente tiparite, conform legii.

Pentru a oferi un interval de timp rezonabil si predictibil pentru dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, Legea nr. 136/2019 prevede anumite termene pentru dotarea cu case de marcat de catre operatorii vizati de a ceste modificari, astfel:

– operatorii de transport rutier care efectueaza transport de persoane prin servicii regulate in transportul rutier national, cu exceptiile prevazute de O.U.G. nr. 28/1999, au obligatia sa doteze autovehiculele cu care executa aceste servicii cu aparatele de marcat electronice fiscale in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a a Legii nr. 136/2019, respectiv de la data de 20 iulie 2019;
– operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri sau prestari de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce functioneaza pe baza de plati cu cardul, precum si de acceptatoare de bancnote sau monede, dupa caz, au obligatia de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale pana la data de 31 decembrie 2019.

1 0
,
Articolul precedent
Despre dropshipping sau cum poti sa-ti deschizi un magazin online
Articolul următor
Controale ANAF si amenzi uriase pentru agentii economici gasiti in ilegalitate

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu