In luna Aprilie, ANAF-ul incepe controlul agentilor economici – Completarea corecta a declaratiei 101

Până pe 27 martie 2017, Raportarea și plata impozitului pe profit pentru anul 2016 trebuie făcută prin intermediul formularului 101, conform legislației fiscale din 2017. Declararea corectă a acestui impozit a căpătat un plus de importanță în anul curent deoarece Fiscul a anunțat deja că va veni în control la firme, începând cu prima zi a lunii aprilie 2017, pentru a verifica întocmirea raportărilor.

Cea mai mare problemă cu care se pot confrunta contribuabilii atunci când trebuie să raporteze impozitul pe profit este interpretarea greșită a regulilor pentru deductibilitatea cheltuielilor. Astfel, dacă există erori la înregistrarea cheltuielilor deductibile în declarația 101, se poate ajunge la calcularea greșită a sumei datorate pentru anul anterior.

Codul fiscal valabil din 2017 stabilește, la articolul 25, ca regulă generală a deductibilității, că sunt deductibile cheltuielile făcute în scopul desfășurării activității economice. Însă există tot felul de excepții ce implică fie o deductibilitate limitată, fie imposibilitatea de a deduce unele cheltuieli în anumite condiții.

Nici de la această regulă nu lipsesc excepțiile. În sensul că legislația fiscală conține, de asemenea, o serie de reguli privind deductibilitatea limitată a unor cheltuieli specifice, precum și cheltuieli care, în anumite condiții, nu sunt deductibile în scopul impozitului pe profit. Întrucât interpretarea acestor reguli este la latitudinea contribuabilului, în practică pot apărea erori în ceea ce privește tratamentul fiscal al anumitor cheltuieli.

Formularul 101 a suferit câteva modificări față de varianta aplicabilă pentru anul 2015, dar, în general, sunt modificări care țin mai mult de formă, decât de fond.

– Au fost aliniate trimiterile la legislație cu articolele din noul Cod Fiscal (Legea 227/2015)
– Nu mai este necesară prezentarea veniturilor și cheltuielilor extraordinare (se vor prezenta separat doar veniturile și cheltuielile din exploatare și financiare)
– Deducerea reprezentând amortizarea fiscală va fi prezentată mai detaliat, astfel s-au introdus categorii noi pentru a prezenta amortizarea fiscală provenind de la mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă și bolilor profesionale, destinate înființării și funcționarii cabinetelor medicale sau de la mijloace fixe care au o valoarea mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a guvernului.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

exceptii de la reguli, formular 101, impozit 2017

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Ce taxe se mai platesc inca la ONRC, de la 1 Februarie 2017
Articolul următor
Sistemul PatrimVen intra in functiune

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.