Potrivit Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1938/2016, începând din 2017, anumite întreprinderi și grupuri mari vor trebui să prezinte informații nefinanciare și informații privind diversitatea, prin intermediul unui declaraţii nefinaciare.
Indiferent de reglementările contabile pe care le aplică, toate entităţile de interes public (institutii sau firme) vor întocmi o declarație nefinanciară dacă „la data bilanțului depășesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar”. De altfel, aceasta va fi predată Finanțelor la data depunerii bilanţului contabil.
Informații similare vor trebuie să fie oferite, de asemenea, și de entitățile de interes public care sunt societăţi – mamă ale unui grup care, la data bilanțului pe o bază consolidată, vor depăși criteriul de a avea un număr mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar. Altfel spus, dacă entitatea de interes public face parte dintr-un grup de societăți, iar aceasta are calitate de societate mamă, se va întocmi declarația nefinanciară consolidată a grupului, cu respectarea condiţiei ca, la data întocmirii bilanţului, grupul să depăşească un număr de 500 de angajaţi.