Firmele pot raporta atacurile cibernetice la 1911

Joi, 2 Mai 2019, prin intermediul Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), s-a lansat numărul unic de telefon 1911, unde persoanele juridice pot raporta orice atac cibernetic.

Firmele care apelează numărul unic pot primi și ajutor pentru a gestiona situațiile problematice. Cu alte cuvinte, în cazul în care o firmă observă că este victima unui atac cibernetic, CERT-RO oferă asistență primară și consiliere pentru diagnosticarea și remedierea respectivului atac.

„Astăzi (2 mai) lansăm, prin Centrul Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică – CERT-RO, un număr unic, 1911, apelabil din toate reţelele şi la care vor putea fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoanele fizice, juridice şi instituţii publice, oferindu-li-se prin Call Center o asistenţă primară şi consiliere pentru diagnosticare şi remediere”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul comunicațiilor, potrivit aceluiași comunicat de presă.

Potrivit ministrului, aproximativ 80% dintre întreprinderile din Uniunea Europeană (UE) s-au confruntat cu cel puțin un incident de securitate cibernetică în 2018. Mai mult decât atât, aproape 90% din alertele procesate de CERT-RO se referă la sistemele informatice vulnerabile sau infectate cu diverse variante de viruși. Prin urmare, pentru a-și remedia breșele care intervin în sistemele informatice, firmele sunt încurajate să folosească acest serviciu pentru raportarea și remedierea incidentelor de securitate cibernetică.

Acest nou serviciu guvernamental încurajează în special notificarea informațiilor referitoare la incidentele de securitate cibernetică din partea întreprinderilor mici și mijlocii care sunt afectate de campanii malițioase specifice, precum „phishing”-ul (un tip de atac cibernetic folosit pentru a fura date ale utilizatorilor, inclusiv datele de logare sau numerele cardurilor de credit), „vishing”-ul (o fraudă electronică în care utilizatorii sunt păcăliți să își dezvăluie informații personale sau financiare esențiale către entități neautorizate), fraude cu suport tehnic fals (un tip de fraudă în care apar mesaje false de eroare care blochează browser-ul și care îndeamnă să se apeleze un număr de telefon pentru suport tehnic imediat) etc.

Aceste fraude electronice și atacuri cibernetice au efecte negative majore atât în plan economic, cât și în plan personal. Potrivit comunicatului de presă, estimările recente arată că atacurile cibernetice, care au crescut de cinci ori în ultimii șase ani, prejudiciază anual economia globală cu aproximativ 400 de miliarde de euro.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

1911, centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Sarbatorile Pastelui
Articolul următor
Apar televizoarele Huawei cu o rezolutie 8K

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.