Finanțări nerambursabile cuprinse între 75.000 de euro și trei milioane de euro pentru cercetare/dezvoltare

Societățile comerciale cu activitate de cercetare-dezvoltare, dar și inovare vor putea accesa finanțări nerambursabile cuprinse între 75.000 de euro și trei milioane de euro, în cadrul unui apel de proiecte ce beneficiază de un buget total de 66 de milioane de euro, respectiv Prioritatea de Investiții 1.1. – Operațiunea A: Măsuri de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat și ajutoare de minimis pentru entitățile de inovare și transfer tehnologic.

Linia de finanțare va fi lansată în perioada 20 august 2018 – 20 februarie 2019, fiind gestionată de către MDRAP prin intermediul Programului Operațional Regional.

În cadrul acestui apel de proiecte sunt eligibile societățile comerciale care desfășoară (ca activitate principală sau secundară) activități de cercetare-dezvoltare. Alături de acești solicitanți, fondurile nerambursabile mai pot fi accesate și de către următoarele entități publice sau private:

• instituții de învățământ superior de stat sau private acreditate sau structuri de cercetare-dezvoltare ale acestora, fără personalitate juridică;
• institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare;
• institute sau centre de cercetare-dezvoltare fără scop patrimonial, recunoscute de utilitate publică.

Societățile vor putea fi implementate în șapte din cele opt regiuni de dezvoltare ale țării, regiunea București-Ilfov fiind neeligibilă în cadrul acestui program de finanțare. Astfel, proiectele vor putea fi depuse pentru regiunile Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord Vest și Centru.

Activitățile eligibile pentru finanțare

Prin intermediul acestui program de finanțare, solicitanții pot primi finanțare nerambursabilă pentru două categorii de activități eligibile:

• crearea şi dezvoltarea infrastructurilor de inovare şi transfer tehnologic:
o construcţia sau extinderea unor clădiri;
o dotarea cu echipamente și software necesare.
• achiziționarea de servicii de transfer tehnologic specifice.

Cererile de finanțare depuse în perioada 20 august 2018 – 20 februarie 2019 vor parcurge un proces de verificare, selecție și contractare înainte de a fi semnate contractele de finanțare.

Mecanismul de evaluare și selecție este unul non-competitiv, în condițiile în care se respectă regula ordinii depunerii proiectelor pentru blocarea sumelor solicitate a proiectelor depuse, cu condiția îndeplinirii criteriilor de verificare a conformității și eligibilității și cu condiția întrunirii pragului minim pentru a fi admise.

Cheltuielile eligibile incluse în cadrul planurilor de afaceri vor fi decontate astfel:

• până la 50% din valoarea eligibilă a proiectelor, în cazul întreprinderilor mari;
• Până la 60% din valoarea eligibilă a proiectelor, în cazul întreprinderilor mijlocii;
• Până la 70% din valoarea eligibilă a proiectelor, în cazul întreprinderilor mici sau a microîntreprinderilor.

Ponderea ajutorului financiar nerambursabil se va reduce cu 15% în cazul proiectelor implementate în regiunea de Vest.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Retragerea de numerar se va putea face si de la en-gros-uri si prestatorii de servicii
Articolul următor
Companiile nu sunt obligate să împartă, ca dividende, tot profitul

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu
×