Din 2018, cota unică de 16% din prezent pentru impozitarea veniturilor ar putea scădea, de la 1 ianuarie, la 10% și s-ar aplica tuturor veniturilor unei persoane, introducându-se totodată și posibilitatea deducerii anumitor cheltuieli pentru ca baza impozabilă să se micșoreze. Propunerile urmează să facă parte dintr-un viitor proiect de modificare a Codului fiscal.
Cota de 10% nu ar fi un impozit suplimentar, ci ar înlocui impozitul de 16% aplicabil astăzi veniturilor cum sunt cele din salarii, chirii ș.a.m.d. Asta ar însemna practic o extindere a bazei impozabile la care se aplică impozitul, oferindu-se totodată posibilitatea de a deduce anumite cheltuieli, prin intermediul unei declarații fiscale.