De la consignatii la hipermarket-uri. Echipamentele pentru retail de la AttoSOFT

Imediat după ’89, piaţa românească a cunoscut ceea ce s-a numit fenomenul consignaţiilor. Fără o cultură a retail-ului, românii şi-au făcut chioşcuri în care au vândut haotic tot ce se putea vinde, de la bomboane pe băţ până la papuci de casă. Chioşcurile erau insalubre şi se numeau consignaţii pentru că nu exista nici un alt termen în vocabularul comercial românesc care să reprezinte o activitate de comerţ normală. În Galaţi, exista o singură consignaţie în care-şi lăsau marinarii obiectele şi mărfurile de contrabandă. Populaţia sărăcită obişnuia să se minuneze în faţa vitrinei de blugii americani şi cartuşele de ţigări.

După unii, chioşcurile metalice ca nişte conserve în care abia se putea respira vara şi în care iarna se îngheţa bocnă, au salvat economia oraşului Galaţi. Poate de aceea au fost atât de multe. Această epocă supravieţuieşte încă prin câteva ruine de chioşcuri în care se vând covrigi, ţigări şi băuturi spirtoase laolaltă cu lenjerie intimă. Unele dintre acestea abia mai respiră lângă supermaketurile care au invadat cartierele.

Dacă ai supravieţuit acelei epoci şi ai încă un magazin, înseamnă că ştii ceva despre comerţul cu amănuntul din zonă. E timpul însă să faci ceva. Caută DataLight Retail, soluţiile de vânzare de la AttoSOFT. Este punctul care dă relief afacerii tale. DataLight Retail este un sistem de vânzare tot mai puternic, care-ţi deschide modern magazinul, care-ţi controlează stocurile optimizându-le, un sistem care pune ordine şi te face egal supermaketurilor. Foloseşti acelaşi stil de vânzare rapidă, faci inventarele din mers fără să opreşti vânzările, şi ai un atu, eşti mult mai rapid decât supermarketurile. Poţi lua deciziile mai repede şi te poţi aproviziona înaintea lor.

Contactează-ne acum, pentru o soluţie customizabilă, la tel: 0236470000.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

consignatii si hipermarket-uri

Distribuie acest articol

Articolul anterior
Google investește în KaiOS, sistemul de operare din spatele Nokia 3310 și Nokia 8110
Articolul următor
Emiterea bonul de consum cu ajutorul modulelor care gestioneaza activitățile logistice primare din DataLight

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.