Cum faci trecerea de la impozit pe profit la impozit micro la finalul acestei luni?

De la 1 ianuarie 2018, plafonul până la care o companie poate aplica impozitarea pe veniturile microîntreprinderilor a fost dublat, de la 500.000 de euro la un milion de euro, așa cum s-a stabilit prin Ordonanța de urgență nr. 79/2017.

Prin urmare, firmele cu venituri între jumătate de milion și un milion de euro, ce au achitat până la final de 2017 un impozit pe profit în cotă de 16%, trec din 2018 la regimul de impozitare al microîntreprinderilor, acolo unde se aplică fie o cotă de impozitare de 1%, în cazul existenței a cel puțin un salariat, fie o cotă de 3%, pentru cele ce nu au angajați.

Schimbarea sistemului de impozitare se face, potrivit legislaţiei, prin modificarea vectorului fiscal, mai exact prin depunerea formularului 010 – Declarație de înregistrare fiscală/de mențiuni.

Potrivit normelor în vigoare, termenul de depunere a acestei declaraţii, prin care firmele vor anunța, practic, modificarea sistemului de impunere de la impozit pe profit la impozit „micro”, va fi 31 martie 2018, cu mențiunea că această zi va pica într-o sâmbătă, astfel că termenul-limită va fi prelungit până pe 2 aprilie 2018, prima zi lucrătoare.

Concret, obligația revine firmelor care au înregistrat la final de 2017 o cifră de afaceri de până într-un milion de euro, noul plafon introdus de Guvern. În plus, acestea vor fi obligate să depună, până lunea viitoare (asta pentru că 25 martie va fi duminica),formularul 101 – Declarație anuală de impozit pe profit, pentru anul 2017.

De altfel, modificarea plafonului nu este singura regulă nouă în funcție de care se va face încadrarea firmelor în categoria microîntreprinderilor. Astfel, din 2018, și companiile ce activează în domeniul bancar, al asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital sau al jocurilor de noroc pot intra în sfera de aplicare a impozitului “micro”, atât timp cât cifra lor de afaceri nu a depășit un milion de euro la 31 decembrie 2017. Mai mult, regimul poate fi aplicat și de firmele ce obțin venituri din management sau consultanță.

1 0
,
Articolul precedent
Utilizarea caselor de marcat cu jurnal electronic si intocmirea si arhivarea dosarului de asistenta tehnica
Articolul următor
De ce s-a blocat site-ul ANAF

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu