Codul fiscal din 2016 si noua legislatie privind TVA-ul

Una din schimbarile cele mai importante aduse de noul Cod fiscal din 2016, este reprezentata de modificarea intregii politici fiscale privind TVA-ul. Pe langa faptul Taxa pe Valoare Adaugata se reduce la 20%, o seama intreaga de norme noi intra in vigoare incepand cu Ianuarie 2016. AttoSOFT continua sinteza celor mai semnificative schimbari prezente in noua legislatie fiscala.

1. incepand cu 1 ianuarie 2016, cota standard de TVA va scadea de la 24% la 20%, iar incepand cu 1 ianuarie 2017 se va reduce la 19%;

2. introducerea taxarii inverse in cazul clădirilor, părţilor de clădire şi a terenurilor de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare prin efectul legii sau prin opţiune;

3. introducerea taxarii inverse, pana la 31 decembrie 2018, in cazul telefoanelor mobile, tabletelor PC, laptop-urilor, consolelor de jocuri si a dispozitivelor cu circuite integrate;

4. modificarea definitiei activelor corporale fixe, in sensul ca sunt incadrate toate imobilizarile corporale;

5. modificarea definitiei bunurilor de capital si implicit a regulilor de ajustare a TVA in cazul acestora, in sensul ca in categoria bunurilor de capital intra si activele cu durata de amortizare mai mica de 5 ani;

6. modificarea componentei plafonului de scutire de 220.000 lei;

7. ajustarea bazei de impozitare in cazul creantelor neincasate se face si in cazul punerii în aplicare a unui plan de reorganizare admis şi confirmat printr-o sentinţă judecătorească, prin care creanța creditorului este modificată sau eliminată, nu doar in urma inchiderii procedurii falimentului;

8. introducerea unei prevederi conform careia baza de impozitare a bunurilor de natură alimentară al căror termen de consum a expirat şi care nu mai pot fi valorificate va fi stabilita intr-o procedura stabilita prin normele metodologice;

9. introducerea cotei reduse de TVA de 5% si in cazul livrarii de manuale şcolare, cărţi, ziare şi unele reviste, precum si pentru serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee etc, pentru care anterior se utiliza cota redusa de TVA de 9%;

10. incadrarea evenimentelor sportive in categoria operatiunilor pentru care se aplica TVA redusa de 5%;

11. modificarea plafonului de la 380.000 lei la 450.000 lei, in cazul aplicarii cotei reduse de TVA de 5% pentru locuintele sociale;

12. se aduc o serie de precizari in cazul vanzarii de constructii noi;

13. introducerea unor prevederi pentru o serie de situatii cu care se pot confrunta entitatile care aplica pro-rata;

14. prevederi mai clare cu privire la momentul in care radierea din ROI este efectuata;

15. reguli noi si extinderea categoriilor de persoane care tebuie sa aplice pro-rata;

16. exercitarea dreptului de deducere a TVA in cel mult 1 an de la primirea facturii de corectie de catre beneficiarul operațiunilor, în cazul în care organul fiscal a stabilit TVA colectată furnizorilor pe perioada inspecției fiscale;

17. nepreluarea în primul Decont de TVA depus după data înscrierii organului fiscal la masa credală, a TVA cumulată de plată cu care organul fiscal s-a înscris la masa credală;

18. nepreluarea soldului sumei negative a TVA în primul Decont de TVA depus după data deschiderii procedurii de insolvență, fiind obligatorie solicitarea rambursării de TVA prin corectarea decontului perioadei fiscale anterioare;

19. eliminarea prevederilor referitoare la răspunderea individuală şi în solidar pentru plata taxei;

20. posibilitatea de a renunţa la cererea de rambursare a TVA pe baza unei notificări depuse la autorităţile fiscale;

21. atunci cand este obligatorie ajustarea bazei impozabile, iar furnizorul nu emite factura de corecţie, beneficiarul trebuie să emită o autofactură în vederea ajustării taxei deductibile, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care au intervenit evenimentele respective;

22. se elimină termenul până la care NU se face plata TVA în vamă pentru persoanele care au obținut certificate de la organele competente, potrivit OMFP 500/2007 pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amanare de la plata in vama a TVA si de eliberare a garantiei pentru importurile de bunuri;

23. eliminarea prevederii conform careia de la data de 1 ianuarie 2017, NU se face plata efectivă a TVA la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, ceea ce inseamna ca in continuare TVA aferenta importurilor se va plăti la organul vamal.

Deja ai votat!
, ,
Articolul precedent
Noua legislatie privind CAS-ul valabila din 2016
Articolul următor
Noile taxe si impozite locale, valabile prin aplicarea Codului fiscal din 2016

Te-ar mai putea interesa si:

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu
×