Ce acte îți trebuie, ca să fi scutit de impozit pe venit, ca programator

Scutirea de impozitul pe venit a programatorilor este o facilitate de care pot beneficia doar unii dintre angajații din IT, iar asta în condiții stricte prevăzute de legislație. Documentele necesare pentru ca angajatul să beneficieze de scutire trebuie păstrate de angajator pentru eventuale controale.

Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor sunt:

– Actul constitutiv, în cazul operatorilor economici;
– Organigrama angajatorului;
– Fișa postului;
– Copia cu mențiunea „conform cu originalul” a diplomei acordate după finalizarea studiilor în învățământul universitar de lungă/scurtă durata, respectiv copia cu mențiunea „conform cu originalul” a diplomei acordate după finalizarea ciclului I de studii universitare de licență, respectiv copia legalizată a atestatului de echivalare sau recunoaștere a diplomei, eliberat prin structurile de specialitate ale Ministerului Educației Naționale, pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene;
– Adeverință de absolvire a studiilor universitare de licență eliberată de instituția de învățământ superior în cauză, în cazul în care diploma de absolvire nu a fost încă eliberată;
– Copia cu mențiunea „conform cu originalul” a diplomei de bacalaureat, respectiv copia legalizată a atestatului de echivalare sau recunoaștere a diplomei, eliberat prin structurile de specialitate ale Ministerului Educației Naționale, pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior acreditate;
– Adeverință care să ateste faptul că persoana urmează o formă de învățământ superior, în cazul în care angajatul deține diplomă de bacalaureat, eventual echivalată/recunoscută, dar nu a absolvit studii universitare de scurtă durata sau studii universitare de lungă durata sau ciclul I al studiilor de licență;
– Copia cu mențiunea „conform cu originalul” a contractului individual de muncă;
– Ștatul de plata întocmit separat pentru angajații care beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
– Comandă internă, aprobată de organul de conducere abilitat al angajatorului, care atestă solicitarea inițierii procesului de creare de programe pentru calculator;
– Balanță analitică în care să fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator.

2 0
,
Articolul precedent
Când începe Vinerea Neagră, în România – Ofertele anului 2019
Articolul următor
Cine trebue să utilizeze casa de marcat

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu