Update-ul la cea mai recentă versiune a sistemului de operare de la Google, Android 9.0 Pie, este acum disponibil pe dispozitive precum Huawei P10 de acum doi ani şi pe Honor 8X, un smartphone mid-range lansat anul trecut.

P10 a reprezentat acum doi ani vârful tehnologiei pentru Huawei, compania lăudând în acel moment sistemul cu două camere (una color şi una alb-negru) şi sistemul de focalizare asistat de un fascicul laser. Acesta a fost şi ultimul model high-end (P10 Plus) care a fost echipat şi cu un jack de 3,5 mm pentru căşti, dar şi modelul care a dat startul opţiunilor de culoare mai puţin obişnuite, cu variante de nuanţe verzi şi albastre, sau cu spate texturat.

Telefonul a început să primească actualizarea la Android 9.0 Pie şi implicit la noua variantă EMUI 9.0.1 în anumite regiuni, însă pachetul software nu este disponibil în acest moment peste tot. Vor mai trece câteva zile sau chiar săptămâni până când Huawei va face acest update disponibil în toată lumea, iar cei care vor primi mai repede update-ul OTA sunt cei cu dispozitive libere de contract. Pachetul software „cântăreşte” 3 GB, deci download-ul va fi de durată în cazul în care nu aveţi o conexiune foarte rapidă la internet.

Pe de altă parte, Huawei a lansat acelaşi update şi pentru modelul Honor 8X, un mid-range performant încadrat în brandul secundar al companiei. Acesta vine tot cu EMUI 9.0 şi integrează câteva funcţii pe care le-am întâlnit în trecut pe telefoane mult mai scumpe, precum Huawei Mate 20 Pro. Este vorba despre Wireless Projecting, adică posibilitatea de a transmite către un ecran prin Miracast o interfaţă desktop, sau funcţii noi AR în aplicaţia HiVision, care oferă traduceri şi alte informaţii în timp real folosind camera foto.

Deja ai votat!

Vezi comentariile
mai jos

honor 8x, huawei pio, telefoane cu android 9, update android 9

Distribuie acest articol

Articolul anterior
AttoSoft sarbatoreste femeia.
Articolul următor
Până în 2021 jumătate dintre telefoanele Huawei vor avea ecran pliabil

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.