Update legislativ: a fost publicată recent în Monitorul Oficial ordonanța de urgență nr. 132/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative. Articolul I cuprinde modificările și completările aduse la e-Transport (sistemul național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat).
Cea mai relevantă modificare este a 2a amânare a implementării de amenzi pentru nerespectarea sistemului obligatoriu e-Transport, de data aceasta termenul fiind de 1 Ianuarie 2023. Inițial ANAF propusese data de 1 Iulie 2022, după care s-a amânat pentru 1 Octombrie 2022.
Reamintim că amenzile pentru nedeclararea sau declararea falsă a bunurilor transportate pornesc de la 10.000 până la 50.000 Lei în cazul persoanelor fizice și de la 20.000 până la 100.000 Lei în cazul persoanelor juridice + confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate. Pe lângă aceste sancțiuni, conducătorul vehiculului neînregistrat care nu deține documentele de însoțire a transportului va suferi o amendă între 5.000 și 10.000 Lei.
Află cum poți automatiza e-Transport cu noul modul DataLight ERP!
În plus, s-au mai instituit următoarele modificări / clarificări ale sistemului e-Transport:
- Au fost ajustate definițiile termenilor de:
- transport de bunuri cu risc fiscal ridicat — transportul rutier la nivel național pe drumurile publice al bunurilor stabilite ca fiind din categoria celor cu risc fiscal ridicat prin ordin al președintelui ANAF, indiferent de modul de organizare a transportului;
- organizatorul transportului — operatorul economic care încheie comanda de transport direct cu operatorul de transport rutier sau operatorul economic care preia comanda de la expeditor și o transmite operatorului de transport rutier, precum și operatorul economic sau persoana fizică care transportă bunurile în nume propriu;
- organizatorul transportului — operatorul economic care încheie comanda de transport direct cu operatorul de transport rutier sau operatorul economic care preia comanda de la expeditor și o transmite operatorului de transport rutier, precum și operatorul economic sau persoana fizică care transportă bunurile în nume propriu;
- partida de bunuri — denumirea generică dată unui ansamblu indivizibil de bunuri, care are același loc de încărcare și de descărcare, un singur utilizator dintre cei prevăzuți la art. 8 alin. (1) și un singur destinatar final și este transportat cu un mijloc de transport ce poate fi schimbat pe parcursul deplasării de la locul de încărcare la locul de descărcare;
- loc de încărcare — locul inițial în care bunurile sunt încărcate în vehiculul de transport;
- loc de descărcare — locul în care bunurile sunt descărcate din vehiculul de transport la beneficiarii sau destinatarii acestora.
- Se adaugă 2 categorii noi de transporturi urmărite:
- transportul pe teritoriul național al bunurilor returnate, care nu au făcut obiectul recepției, între operatori economici diferiți sau între un operator economic și o persoană fizică;
- transportul pe teritoriul național al bunurilor în cadrul unor operațiuni comerciale reprezentând un nontransfer și transportul bunurilor reprezentând stocuri la dispoziția clientului conform art. 270 alin. (12) lit. f) și art. 2701 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
- Organizatorul transportului / operatorul are acum obligația de a actualiza informațiile în sistemul e-Transport, în cazul apariției de modificări, înainte de repunerea în mișcare a vehiculului.
- Termenul de valabilitate al codului UIT este de 5 zile calendaristice, respectiv 15 zile calendaristice în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, precum și în cazul operațiunilor comerciale prevăzute la art. 2 pct. 9 lit. g) și j), începând cu data declarată pentru începerea transportului. Utilizarea de către operatorul de transport rutier a codului UIT peste termenul de valabilitate a acestuia este interzisă.
- Se aplică un mecanism secundar de declarare / actualizare a datelor, în cazul în care sistemul e-Transport nu este funcțional.
- Realizarea de controale și aplicarea de amenzi va putea fi făcută și de către Poliția Română și Autoritățile Vamale, nu doar de către inspectorii ANAF, așa cum era stabilit.
Simplifică întregul proces cu modulul e-Transport!