2020, anul conectarii caselor de marcat la serverele ANAF-ului

Interconectarea caselor de marcat cu serverele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se va realiza în cursul acestui an, a declarat preşedintele Agenţiei, Mirela Călugăreanu.

„Se fac eforturi pentru ca lucrurile să se întâmple cât mai curând posibil”, a spus Mirela Călugăreanu, în legătură cu interconectarea caselor de marcat ale agenților economici cu serverele ANAF.

Președintele ANAF a afirmat, în cadrul „Conferinței Anuale de Taxe”, că strategia de informatizare la nivelul instituţiei a fost elaborată la finalul anului trecut şi cuprinde 14 proiecte, unele care se implementează pe termen scurt, iar altele pe termen lung.

„Dintre cele 14 proiecte, în acest an vor fi implementate un număr de patru proiecte şi unul deja a fost finalizat şi funcţionează începând cu 10 februarie. Este un element de back office, dar foarte important pentru noi. Am reuşit să realizăm transferul electronic al deciziilor de impunere din aplicaţia Pheonix cu programul SIAC. E un lucru pe care ni-l doream de ani de zile şi am reuşit să creăm această legătură, iar lucrurile să fie funcţionale începând cu data de 10 februarie 2020”

O asemenea realizare tehnică ar însemna, conform Mirelei Călugăreanu „o degrevare a personalului din partea de gestiune de declaraţii de aceste procese care se făceau manual şi un element important care ajută atât adminstraţia fiscală, dar şi contribuabilii”.

ANAF amână de mai bine de 10 ani implementarea acestor măsuri, din cauza fondurilor insuficiente pentru investiţii în sistemul informaţional.

Casele de marcat conectate la serverele ANAF vor furniza informaţii despre numele comerciantului, locul în care se află şi datele de identificare ale aparatului. Pe lângă acestea oferă date privind operaţiunile comerciale zilnice.

Proiectul de conectare a caselor de marcat la serverul ANAF va aduce cheltuieli suplimentare comercianților, dar statul este însă convins că va reduce, în acest fel, evaziunea.

1 0
Articolul precedent
Un magazin online pentru business-ul tău, de la AttoSoft
Articolul următor
Recompensează-ți clienții, prin DataLight Fidelizare, alături de sistemul CENTO

Te-ar mai putea interesa si:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Meniu